Brazilianul Roger debordează de optimism după ce UTA a învins-o pe FC Voluntari: „Sper să ajungem în play-off, apoi ne putem gândi și la titlu!”. Ce spune Alexandru Benga despre suporterii arădeni

Brazilianul Roger debordează de optimism după ce UTA a învins-o pe FC Voluntari: „Sper să ajungem în play-off, apoi ne putem gândi și la titlu!”. Ce spune Alexandru Benga despre suporterii arădeni
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mijlocașul brazilian Roger visează deja la play-off și la titlul de campioană după ce UTA a trecut de FC Voluntari cu 2-0 și își menține poziția bună în clasamentul Ligii 1. Colegul său, Alexandru Benga, este convins că „roș-albii” au în primul rând atuul terenului propriu, unde suporterii reușesc să își împingă favoriții de la spate.

UTA a învins-o pe FC Voluntari cu 2-0, cea de-a doua reușită fiind semnată de Roger, care a finalizat perfect din interiorul careului și a stabilit rezultatul final. Brazilianul se gândește deja la performanță în acest sezon, fiind convins că el și colegii săi au puterea necesară de a se clasa printre primele șase echipe.

Mai mult, Roger consideră că UTA se poate gândi chiar și la titlul de campioană a Ligii 1 dacă se va califica în play-off.

Brazilianul Roger, optimist după ce UTA a învins-o pe FC Voluntari: „Sper să ajungem în play-off, apoi ne putem gândi și la titlu!”

UTA a câștigat cu 2-0 în fața lui FC Voluntari, iar marcatorul celui de-al doilea gol, Roger, visează deja la calificarea în play-off și chiar la titlul de campioană. Brazilianul consideră că el și colegii săi au un moral foarte bun în acest moment și speră că rezultatele bune vor veni în continuare pentru echipa din Arad.

„Mă simt mult mai încrezător în mine și în ceilalți jucători! Suntem la un nivel ridicat, dar trebuie să fim și mai buni, să nu mai facem greșeli. Sper să păstrăm nivelul, să ajungem în play-off, apoi ne putem gândi și la titlu! Trebuie să muncim toți la antrenamente, apoi ne putem gândi și la play-off”, a declarat Roger la finalul meciului.

Coechipierul său, Alexandru Benga, a rămas impresionat de suportul fantastic primit de jucători din partea fanilor din tribune: „Pe teren propriu suntem o forță, avem un public extraordinar! Fanii au un feeling extraordinar și vin cu un boost de energie în momentele mai puțin bune”.

A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie. În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×